Câinii au pus stăpânire pe străzile Pașcaniului. Părinții reclamă că nu își pot duce copiii la școală!

Câinii au pus stăpânire pe străzile Pașcaniului. Părinții reclamă că nu își pot duce copiii la școală! Dacă aveți probleme cu câinii de pe stradă, trebuie să știți că Primăria este obligată să ia măsuri. Funcționarii instituției trebuie să se deplaseze la fața locului și să verifice dacă sunt cu sau fără stăpân, apoi ori să fie strânși și duși la padoc ori proprietarii să aibă grijă de ei, riscând astfel amenzi usturătoare.Nu trece săptămâna ca cetățenii orașului să nu se arate idignați de prezența câinilor vagabonzi de pe străzile Pașcaniului. Mai mult, o parte dintre ei devin și agresivi, iar nu puține au fost victimele ce au ajuns și la spital cu mușcături din partea maidanezilor. Sătul de situație, Vasile Simina ce locuiește pe Șoseaua Neamțului, nr 46 a venit pentru a zecea oară la audiențele săptămânale, pentru a aduce din nou în atenție aleșilor locali problema cu care se confruntă – câinii ce sunt găzduiți de către familia de rromi, vecini cu el.

Sursa: www.bittv.info

Pascaniul invadat de câini fără stăpân

Municipiul Paşcani este în continuare plin de câini fără stăpân, din ce în ce mai agresivi şi periculosi pentru trecători. Asta deşi reprezentanţii administraţiei locale susţin că echipa de muncitori care se ocupă de strângerea lor munceşte din greu de câteva săptămâni de zile. Până acum au fost prinşi şi duşi la padocul de la Motca 86 de maidanezi iar norma este de 10 câini pe zi. Reprezentanţii Primăriei susţin că, deşi fac eforturi pentru rezolvarea acestei probleme, sunt aduşi la Paşcani câini din alte localităţi. Nu se ştie cine s-ar ocupa de astfel de transporturi şi mai ales de unde vin iar până acum nu a fost prins nimeni în flagrant.

Sursa : www.bittv.info

Pășcăneni mușcați de câini

Încă doi păşcăneni au fost muşcaţi de câine. Este vorba de o femeie în vârstă de 50 ani din Municipiu care s-a prezentat ieri, la CPU pentru îngrijiri medicale după ce a fost muşcată de un maidanez, de piciorul drept. Şi un bărbat de 39 ani a necesitat asistenţă medicală după ce un câine era să îl lase fără degetul arătător de la mâna stângă. Cei doi pacienţi au fost trimişi la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase “Sf. Parascheva” din Iaşi pentru vaccin antirabic. Ziua de ieri a fost una cu ghinion şi pentru un bărbat de 40 ani din comuna Ciohorăni. Acesta lucra cu un fai, când într-un moment de neatenţie l-a scăpat peste mâna stângă. Bărbatul a fost transferat la Clinica de Chirugie plastică şi reconstructivă din Iaşi.

Sursa :  www.bittv.info

Pășcănean mușcat de câine maidanez .

Tot mai mulţi păşcăneni au nevoie de îngrijiri medicale după ce ajung victime ale agresiunilor animale. După ce la sfârşitul lunii septembrie o tânără a ajuns la spital muşcată de câini, la începutul acestei săptămâni un alt păşcănean a avut aceeaşi soarta.Bărbatul de 34 ani din Municipiul Pașcani s-a prezentat luni seară la CPU cu o muşcătura gravă la piciorul stâng. Medicul de garda i-a administrat tânărului vaccinul ATPA după care a fost dirijat spre Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Iaşi pentru vaccinul antirabic.Cu privire la această problemă, edilul Municipiului Dumitru Pantazi a afirmat în emisiunea pulsul zilei de pe 8 octombrie că în maxim 3 săptămâni nu va mai fi nici un câine pe străzile din Paşcani.

Sursa  www.bittv.info

Copil muşcat de faţă de un maidanez. Alte două victime din cauza căldurii

Clipe de groază la Paşcani. Un copil de patru ani fost muşcat de faţă de un câine maidanez. Nenorocirea a avut loc ieri în jurul orei 14.00, pe o stradă din Paşcani. Victima a ieşit la plimbare împreună cu părinţii însă într-o clipă de neatenţie a fost ataca. A fost dusă imediat la Spitalul de Urgenţă din Paşcani apoi a fost transferată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.
Tot dupa ce au fost muşcate de câini, alte două persoane au fost internate la spital în ultima perioadă.Un copil de 12 ani din Sireţel a fost muşcat de braţ în timp ce se juca chiar de câinele din curte.La fel a păţit şi o femeie din Hărmăneşti. A fost muscata de mână şi picior de câinele familiei. Victimele au fost vaccinate şi urmează tratamentul standard pentru astfel de situaţii.

Sursa : www.bittv.info