Câinii au pus stăpânire pe străzile Pașcaniului. Părinții reclamă că nu își pot duce copiii la școală!

Câinii au pus stăpânire pe străzile Pașcaniului. Părinții reclamă că nu își pot duce copiii la școală! Dacă aveți probleme cu câinii de pe stradă, trebuie să știți că Primăria este obligată să ia măsuri. Funcționarii instituției trebuie să se deplaseze la fața locului și să verifice dacă sunt cu sau fără stăpân, apoi ori să fie strânși și duși la padoc ori proprietarii să aibă grijă de ei, riscând astfel amenzi usturătoare.Nu trece săptămâna ca cetățenii orașului să nu se arate idignați de prezența câinilor vagabonzi de pe străzile Pașcaniului. Mai mult, o parte dintre ei devin și agresivi, iar nu puține au fost victimele ce au ajuns și la spital cu mușcături din partea maidanezilor. Sătul de situație, Vasile Simina ce locuiește pe Șoseaua Neamțului, nr 46 a venit pentru a zecea oară la audiențele săptămânale, pentru a aduce din nou în atenție aleșilor locali problema cu care se confruntă – câinii ce sunt găzduiți de către familia de rromi, vecini cu el.

Sursa: www.bittv.info

Un şofer a evitat un caine şi a intrat în copac

Ieri dimineaţă, un şofer din judeţul Harghita, care conducea o autoutilitară, a evitat un câine şi a intrat în copac. Autoaccidentarea s-a produs pe DN 2B, în localitatea Lacu Sărat, judeţul Brăila.
Duminică dimineaţa, la ora 06.55, S.Daniel (42 de ani), din oraşul Bălan, judeţul Harghita, în timp conducea autoutilitara, pe DN 2B, în localitatea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a virat brusc stânga, pentru a evita impactul cu un câine. El a pierdut controlul asupra volanului, moment în care a ajuns pe contrasens şi apoi în afara părţii carosabile, unde s-a lovit frontal de un copac. „În urma coliziunii, conducătorul auto a suferit vătămări corporale grave şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unde a rămas internat”, a precizat ag. şef adj. Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratuli de Poliţie Judeţean Brăila.

Sursa :  www.obiectivbr.ro

 

Minor sfâşiat de câini sub ochii cumpărătorilor !

Un alt caz revoltător la Paşcani. Sâmbăta, o fetiţă de 5 ani din Paşcani, a fost muscata de mâini şi de picioare de un câine fără stăpân. Evenimentul a avut loc în jurul orei 11, în parcarea supermarketului Penny din vale, chiar sub ochii trecătorilor. Oamenii, îngroziţi, au sunat la ambulanţă după ce au scos copilul din colţii fiarei. A fost dusă la Spitalul de Urgenţă din Paşcani pentru îngrijiri medicale apoi la Clinica pentru copii „Sfânta Maria”.

Sursa : www.bittv.info

BACĂU: 2,4 miliarde lei pentru maidanezi ( bani aruncati pe geam cind poporul moare de foame ) !

Consiliul Local Bacău a aprobat pentru anul acesta alocarea a peste 240.000 lei (peste 2,4 miliarde de lei vechi) necesari amenajării de adăposturi pentru câinii maidanezi ce ar urma să fie adunaţi de pe străzile oraşului. Se estimează că există în libertate peste o mie de câini fără stapân. Prezenţa lor deranjează şi intimidează foarte mulţi băcăuani, care au făcut sesizări peste sesizări la Primărie sau la Direcţia Sanitar Veterinară (DSV). Din aprilie 2014, strângerea maidanezilor a fost interzisă de DSV, cu largul concurs al asociaţiilor pentru protecţia animalelor, sub motivul că adăpostul actual de la fosta groapă de gunoi nu corespunde normelor europene. Mai exact, în loc de 6,5 mp pentru patru câini, boxele actuale au doar 4 mp şi nu sunt compartimentate cu o „cameră de zi” şi o „bucătărie”.

Sursa : www.zch.ro

Zoofilii din suceava luati la „puricat”

Poliţia Locală a municipiului Suceava a verificat 50 de locaţii în care se află câinii adoptaţi din adăpostul din Lunca Sucevei. Din raportul întocmit de Poliţia Locală, 32 de câini au fost găsiţi la adresele stabilite, doi dintre cei 50 au fost mutaţi în localităţile Moara şi Bosanci, unul a fost mutat într-o cuşcă în faţa blocului, una din adresele la care s-au deplasat poliţiştii locali nu coincidea cu adresa din actele de adopţie, iar zece persoane nu au fost găsite acasă, prin urmare nu s-a putut verifica dacă câinii sunt sau nu la proprietari. “Oamenii au colaborat foarte bine cu organele de control, iar operaţiunea de verificare va continua până când toţi cei care şi-au asumat respon-sabilitatea de a adopta un câine vor fi verificaţi”, a declarat Viorel Horodenciuc, şeful Poliţiei Locale Suceava.
Odată cu începerea şi finalizarea procesului de sterilizare în masă, municipiul Suceava nu va mai fi atât de “populat” de patrupede abandonate. (I.G.N.)

Sursa :  www.obiectivdesuceava.ro

Atac sângeros în Valu lui Traian Maidanezii au devenit câini sălbatici !

Primul atac a fost dat în toiul nopţii, în curtea lui Ivanciuc Câmpeanu, care a ieşit din casă imediat ce a auzit zgomote în curtea vecinilor. “Semănau cu lupii şi am văzut unul când a ieşit din coteţ şi a intrat la mine în curte, dar am reuşit să omor fiara”, a povestit Câmpeanu, care a rămas fără doi porci. Omul a chemat ajutoare şi a reuşit să omoare ceea ce credea el că e un lup, însă dimineaţa, reprezentanţii Asociaţiei de Vânătoare şi Pescuit Sportiv (AVPS) i-au dat o veste şocantă. “E vorba de câini sălbăticiţi, cel mai probabil o corcitură de Husky“, ne-a declarat Radu Micu, preşedintele AJVPS, care susţine că în ultima perioadă s-au înmulţit câinii .

Trei oameni mușcați pe zi la bacau .

Statisticile oficiale arată că, în Bacău, maidanezii mușcă zilnic în medie trei oameni. Patrupedele au ajuns puzderie, merg în haite din ce în ce mai numeroase, oamenii sunt tot mai înspăimântați. Venirea frigului face animalele extrem de agresive, iar populația acuză municipalitatea pentru situația în care s-a ajuns. Din luna martie, angajații primăriei Bacău nu mai au voie să strângă maidanezii de pe străzi, pentru că autoritățile sanitare veterinare au decis subit, în uma unor reclamații, că adăpostul de la groapa de gunoi nu respectă normele UE apărute după ce a fost amenajat. Cuștile de 4 metri pătrați trebuie extinse la 6,5 metri. De asemenea, patrupedelor le trebuie două încăperi, una pentru luat masa, iar cealaltă, pe post de cameră de zi.

Sursa :  www.zdbc.ro

Eleva de la Alecsandri, atacata de caini maidanezi in centrul Bacaului.

O eleva a Colegiului National Vasile Alecsandri din Bacau a ajuns la spital dupa ce a fost atacata de o haita de caini. Adolescenta a incercat sa fuga de animalele agresive si a fost lovita de o masina.Adolescenta venea la scoala dinspre cartierul Cornisa, unde locuieste, când a fost atacata de o haita de maidanezi.

Sursa :  www.desteptarea.ro

Familia lui Ionuţ atacată de câini maidanezi în cimitir, unde venise să aprindă o lumânare

Familia lui Ionuţ, copilul ucis de maidanezi la începutul lunii septembrie, a trecut astăzi printr-un moment cumplit. Părinţii băiatului au fost atacaţi de câini, chiar în cimitir, unde veniseră să aprindă o lumânare.  Tatăl lui Ionuţ, Valentin Anghel, spune că mai mulţi maidanezi au sărit să îl muşte. Paznicii cimitirului au intervenit însă şi au reuşit să alunge câinii. Mai mult, Valentin Anghel susţine că nu este prima dată când el sau soţia lui sunt atacaţi de maidanezi în cimitirul Sf. Vineri.

www.antena3.ro

Haitele atacă din nou!

Două tinere, mușcate de maidanezi în zona Universității de Vest din Timișoara într-o jumătate de oră .Câinii de pe străzile Timișoarei continuă seria atacurilor. În această dimineață, două tinere au fost mușcate de o haită de câini, într-un interval de doar o jumătate de oră, de data aceasta, în zona Universității de Vest. Victimele nu au fost rănite grav și după ce li s-au acordat primele îngrijiri medicale au plecat acasă. Una dintre tinere are 25 de ani și a fost atacată în stația RATT, vizavi de UVT de pe B-dul Vasile Pârvan. Tânăra a încercat să fugă, dar câinii au înconjurat-o, noroc că mai mulți trecători i-au sărit în ajutor și au sunat la 112.

 

www.pressalert.ro

Maidanezii ataca in timisoara

Am fost surprinsa total, nu ma asteptam sa se intample asa ceva din senin. Cainii au venit din spatele si de sub o masina aflata in apropiere. Pur si simplu nu m-am putut apara. in zona parcului se poate intampla orice, este plin de de caini si nimeni nu ia nicio masura, a declarat Melinda Duciag. Cand a fost atacata, studenta se indrepta catre locul unde face practica pentru facultate. S-a vazut in schimb nevoita sa isi sune, in stare de soc, parintii pentru a o duce la spital.

www.opiniatimisoarei.ro

Peste 3.000 de craioveni, muşcaţi anul trecut de câinii fără stăpân

Numărul lor a crescut îngrijorător şi, proporţional, cel al victimelor care au ajuns la spital muşcate de maidanezi. Numai în anul 2012, peste 3.000 de persoane s-au prezentat la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova cu plăgi provocate de câinii fără stăpân care populează străzile municipiului, inclusiv centrul. În jur de 5.000 de maidanezi hoinăresc zilnic prin oraş, provocând ţipete de spaimă multora dintre cei care se trezesc fără voie în mijlocul unei haite. La ieşirile din magazine, restaurante, lângă şcoli, blocuri, staţii de autobuz şi chiar în intersecţii, maidanezii sunt peste tot. 

www.cvlpress.ro

O tânără atacată de un câine maidanez pe Strada Târgului

O tânără de 26 de ani, M. C., în data de 13 martie, în timp ce îşi plimba câinele pe Strada Târgului, a fost atacată de un câine maidanez de talie mare. Fără să-l provoace în vreun fel, câinele a sărit asupra victimei, muşcând-o urât de picior. Câinele a continuat să atace din ce în ce mai înverşunat, însă norocul tinerei a fost că un domn a intervenit, reuşind cu greutate să blocheze atacul câinelui, interpunând în calea lui o bicicletă.Victima a fost la Spitalul Orăşenesc Huedin, la Urgenţe, unde i s-au administrat tratamentul şi medicamentaţia necesară.

www.dinubalan.ro

Ploiestenii sunt terorizati! Haitele de caini agresivi au impanzit orasul

Cainii fara stapan care au pus stapanire pe strazile din Ploiesti se inmultesc pe zi ce trece, iar ploiestenii sunt terorizati de maidanezii care devin tot mai agresivi din cauza lipsei de hrana pe timp de iarna. Unele persoane sustin ca o parte dintre maidanezi sunt adusi din alte zone ale judetului. Transporturile ilegale de caini adusi din alte orase si parasiti pe raza municipiului au fost iarasi semnalate in Ploiesti, iar autoritatile se arata depasite de numarul tot mai mare de animale fara stapan care colinda orasul.”Nu pot sa imi dau seama de unde vin atatia maidanezi. Aici la noi in cartier, asta vara erau doar 4 catei care mai primeau ceva de mancare de pe la vecini, dar erau cuminti. Acum, seara de sera la ghena de gunoi se aduna in jur de 30 de javre care latra si ataca oamenii.

www.incomodph.ro

Maidanezii Găeştiului s-au emancipat: atacă în haită!

O puştoaică de 16 ani a fost muşcată în urmă cu două zile de câinii maidanezi care au pus stăpânire pe zona de blocuri, dar şi pe câteva străzi de jur împrejurul cartierului. Lista „compostaţilor” este destul de lungă, dar încă se mai aşteaptă minuni prin târguşorul nostru. Fata se întorcea de la liceu, când, trei câini s-au repezit la ea şi au muşcat-o. A căzut, a ţipat, şi câinii au fugit. Şi-a sunat imediat mama care oricum venea înaintea ei,  întrucât câinii din zonă o alergau frecvent. Familia a dus-o  la spital, iar aici  i s-au curăţat  rănile şi a fost cusută. Întrucât la Serviciul Urgenţe nu au avut vaccin împotriva turbării, a trebuit să meargă la Târgovişte.

www.cronica-gaestiului.ro

Maidanezii atacă din nou: O femeie a fost mușcată de picior

Zilnic, cel puţin opt – nouă constănţeni se prezintă la Camera de Urgenţă a Spitalului de Boli Infecţioase, muşcaţi de câini. Mulţi pacienţi sunt chiar copii, agresaţi şi răniţi de maidanezii din cartiere sau chiar din centrul municipiului.Potrivit managerului Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa, dr. Stela Halichidis, de la începutul anului şi până în prezent, au fost înregistraţi aproximativ 2.000 de pacienţi cu plăgi muşcate. În realitate, sunt mult mai mulţi cei care căzut victime ale colţilor câinilor vagabonzi, unii neprezentându-se la spital.

www.cugetliber.ro