O bătrână a fost sfâşiată de un câine, chiar în faţa blocului în care locuieşte

Incident de groază luni dimineaţă, în faţa unui bloc de pe strada Samuil Isopescu din municipiul Suceava. O bătrână de 79 de ani a fost sfâşiată de un câine, chiar în faţa blocului acesteia. Femeia a ieşit după o găleată şi a fost încolţită în faţa balconului apartamentului său de la parter. Atacul a fost deosebit de violent, câinele smulgându-i efectiv femeii muşchii de la o mână şi o parte din urechea stângă. Ea a fost preluată de o ambulanţă care a transportat-o la spital, în stare gravă Femeia abia a apucat să-şi dea seama că era vorba de o căţea, care fătase acolo în noaptea precedentă şi îşi alăpta puii. Atacul a fost de o violenţă ieşită din comun, iar după ce a trântit-o pe bătrână la pământ, câinele a muşcat-o de mai multe ori, sfâşiindu-i muşchii de la o mână. Câinele fioros nu s-a oprit aici, atacul a continuat, rupându-i femeii şi urechea stângă. Plină de sânge, aceasta abia a reuşit să scape din gura animalului şi să se retragă în casă, de unde a sunat de urgenţă la ambulanţă.

Sursa :  www.monitorulsv.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s