Copil muşcat de câine la Curtea de Argeş

Luni după-amiază, un copil a ajuns la Spitalul Municipal Curtea de Argeş, după ce a fost atacat de un câine fără stăpân, iar medicii au început tratamentul specific acestor cazuri.Incidentul a avut loc pe strada 1 mai din municipiul Basarabilor, când un băiat în vârstă de 10 ani se îndrepta spre casă. Pe neaşteptate, asupra lui a sărit un maidanez, care şi-a înfipt colţii în ambele picioare ale copilului. Strigătele lui au fost auzite de câţiva cetăţeni, care i-au sărit imediat în ajutor şi au pus animalul pe fugă, iar unul dintre ei a sunat la 112.În doar câteva minute, la faţa locului a ajuns un echipaj SMURD, iar paramedicii au stabilit că băiatul sângera în urma muşcăturilor şi l-au transportat la spital, pentru a primi îngrijiri de specialitate.„La ora 16.10, un echipaj cu ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş a intervenit pe strada 1 Mai, la un pacient de 10 ani, cu plagă la membrul inferior stâng şi la membrul inferior drept, în urma unei muşcături de câine”, se precizează într-un comunicat transmis de ISU Argeş. Din fericire, colţii maidanezului nu au atins vreun vas mare de sânge, iar copilul este în afara pericolului.

Sursa  : www.ziarulargesul.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s