Iesean la un pas de moarte dupa ce a fost atacat de catre un caine

Sfarsitul de saptamana pentru un iesean a fost la un pas de a se termina tragic. Barbatul, in varsta de 57 de ani, a ajuns la un pas de moarte dupa ce, din senin, un caine a sarit asupra lui. In urma unui apel la serviciul unic de urgente, a fost raportata intamplarea, iar la fata locului s-a deplasat un echipaj medical care a acordat barbatului primul ajutor. Imediat dupa ce barbatul a fost stabilizat, a fost transportat la Unitatea de Primire Urgente (UPU) din cadrul Spitalului Sf. Spiridon, unde a fost preluat de catre medici. In urma investigatiilor specialistii l-au diagnosticat cu plagi multiple la nivelul scalpului si la nivelul antebratului drept. Fiara nu s-a oprit chiar daca barbatul era plin de sange si i-a mutilat ochiul drept. Stare barbatului era extrem de grava de aceea medicii au decis sa il interneze in sectia de Oftalmologie, din cadrul Spitalului Sf. Spiridon. In perioada urmatoare medicii vor stabili daca barbatul va mai putea vedea lumina zilei. Daca va scapa cu viata, cu siguranta acest iesean nu va uita niciodata sfarsitul acestei saptamani de august. In aceasta perioada, medicii veterinari atentioneaza iesenii ca din cauza temperaturilor ridicate cainii pot deveni agresivi si pot ataca in orice moment.

Sursa : www.bzi.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s